Bottas, din nou rege

Reporter Stiri Sport

Pornit din pole-position, Valtteri Bottas a rezistat fără probleme asalturilor lui Hamilton, începute în primul tur și încercate chiar și în finalul cursei. Mercedes a luat astfel distanță în clasamentul general, după a patra dublă din cele patru curse disputate.

Sebastian Vettel a asistat cu interes la duelurile din fața sa și, cu fair-play-ul și serenitatea binecunoscute, și-a felicitat rivalii de la Mercedes după cursă, când s-a putut apropia de ei. De asemenea, multiplul campion mondial, care a luat startul de pe locul trei și a urcat pe ultima treaptă a podiumului, a transmis că gestionarea pneurilor i-a pus ceva probleme. Seb s-a arătat satisfăcut de faptul că a fost mai rapid decât Verstappen, care a încheiat pe locul patru.  

Leclerc a trecut al cincilea linia de sosire, dar nu pleacă de la Baku doar cu cupa în mâna, ca Vettel, ci mult mai puternic decât venise. Pilotul francez a trăit cu totul altă cursă.

După ce dominase probele libere și se pregătea să facă același lucru în calificări, mezinul Scuderiei a lovit parapetul în Q2 și a fost nevoit să pornească de pe 8. Startul i-a mai smuls două poziții. Dar în câteva tururi, Charles a depășit tot ce i-a apărut în cale, iar Ferrari îl chema la boxe pe Vettel pentru schimbul de pneuri care evita situația neplăcută în care s-a mai aflat, cu debutantul împingând veteranul. Cele două monoposturi Mercedes au intrat de asemenea la boxe și i-au lăsat cale liberă francezului. Ritmul lui Charles garanta că rezultatul ar fi fost același și dacă nu o făceau.

In turul 15, Leclerc conducea cursa, cu aproape 14 secunde avantaj față de primul urmăritor de la Mercedes. Însă francezul a fost trădat, din nou, de poziția sa în cadrul echipei Ferrari.

Scuderia l-a ținut pe circuit 30 de tururi, storcând tot ce se putea din pneurile Pirelli. Probabil, se prevedea că Leclerc va fi ajuns din urmă și îi va încetini pe Bottas și Lewis, favorizând starul Sebastian. Însă germanul nu reușea să se apropie de cele două Mercedes-uri, care se intrebuintau serios pentru a-l ajunge și depăși pe Leclerc. La un moment dat, aderența lui Charles s-a epuizat, la fel și șansele lui Vettel de a se apropia periculos de Lewis. Francezul a revenit pe locul 5 după intrarea târzie la boxe, însă cel mai rapid tur al cursei, cele mai multe voturi pentru „Pilotul zilei” și sufletul acestui Mare Premiu îi aparțin.

Pentru fanii Ferrari există totuși o consolare. Este impresionant cum Scuderia formează caracterul unui viitor mare campion, pe cheltuiala palmaresului echipei, în timp ce încearcă să păstreze pe linia de plutire un fost mare campion. 

 

Oferte speciale

Reducere la filtre pentru Citroen

Discountul de 20% este valabil până pe 19 aprilie 2019

Ford Focus, de la 14.950 euro cu TVA

Oferta include prima de casare, pachetul Trend Edition și garanție extinsă 

1-8 Martie, „Săptămâna SUV-urilor Opel”

Constructorul german a pregătit oferte speciale pentru prima săptămână din luna martie

Kia Ceed cu 0% dobânda anuală

Oferta este valabilă pentru achiziționarea de către persoane juridice

Jeep Renegade Trailhawk

Discunt extrem: 9700 euro, fără TVA!