Hyundai Nexo, pe piață în 2018

Inovatie Reporter Stiri

Odată cu Nexo, Hyundai lansează primul SUV alimentat cu hidrogen, care oferă cea mai extinsă autonomie întâlnită în segmentul vehiculelor fuel cell și electrice, estimată la 800 km (aflat în teste NEDC în acest moment), comparabilă cu cea a vehiculelor tradiționale. Dezvoltat pe o nouă platformă, Nexo face parte din categoria denumită de Hyundai FUV (future utility vehicle), care combină caracterul practic cu tehnologia avansată, funcțiile extinse de asistență la condus și designul atrăgător.

“Hyundai este lider de piață în Europa, pe segmentul vehiculelor cu tehnologie fuel cell. Peste 70% dintre vehiculele fuel cell care rulează în regiune sunt produse de Hyundai,” a declarat Thomas A. Schmid, Chief Operating Officer Hyundai Motor Europa. “Nexo reprezintă un pas esențial în strategia noastră în domeniul vehiculelor ecologice, care presupune lansarea a 15 noi modele eco până în anul 2020. Această reflectă angajamentul nostru ferm în direcția mobilității cu emisii zero.”

Nexo reprezintă cea de-a doua generație de vehicule electrice fuel cell comercializate de Hyundai în Europa și va fi disponibil începând cu a doua jumătate a anului 2018. În acest moment, producătorul oferă cea mai variată gama de propulsoare de pe piață. Odată cu lansarea ix35 Fuel Cell, Hyundai a devenit primul constructor auto care a produs vehicule fuel cell în serie.

Noua platformă integrează trei rezervoare identice de 52,2 litri și o capacitate totală de stocare a combustibilului superioară, realimentarea cu hidrogen necesitând doar cinci minute. Modul de dispunerea a celor trei rezervoare de combustil (primul sistem din lume de acest tip) permite o utilizare mai eficientă a spațiului. În plus, ampatamentul a crescut cu 150 mm față de cel al modelului ix35 Fuel Cell, ajungând, astfel,la cel mai mare spațiu interior pentru un vehicul electric fuel cell, cu o capacitate a portbagajului de 461 litri (VDA).

 Designul a fost optimizat pentru a reduce coeficientul aerodinamic. Multiple dotări care facilitează aerodinamica au fost discret integrate în partea frontală, pe laterale și în spate. Printre acestea se numără admisiile de aer la nivelul roților din aripile frontale care optimizează fluxul de aer, mânerele ușilor retractabile și fantele ample la nivelul montantului D. Coeficientul aerodinamic global este de 0,329. Fluxul de aer al motorului este facilitat de deschiderea generoasă din grilă tip cascadă, precum și de admișii mici de aer plasate în partea din spate.

Puterea maximă dezvoltată a propulsorului fuel cell este de 120 kW (163 CP), iar cuplul de 395 Nm. Autovehiculul accelerează de la 0 la 100 km/h în 9,2 secunde, atingând o viteză maximă de referință în această clasa de 179 km/h. Sistemul de propulsie fuel cell este foarte eficient, cu un consum de 3,9 litri / 100 km.

Conceput pentru a fi utilizat și într-un mediu cu temperaturi extreme, Nexo poate funcționa chiar și în condițiile în care temperatura exterioară scade până la -30 de grade Celsius. Noile tehnologii integrate conferă noului model Hyundai o durata de viață comparabilă cu cea a autovehiculelor echipate cu motoare termice: cel puțin 10 ani și 160.000 km.

Propulsor / Motor / Baterie

Propulsor

Tip motor

Motor inductie montat frontal

Putere maxima

120 kW / 163 CP

Cuplu maxim

395 Nm

Accelerare 0-la-100 km/h

9.2 s

Accelerare 80-la-120 km/h

7.4 s

Temperatura minima demaraj

-30°C

Baterie

Putere totala (kW)

135 kW

Putere baterie (kW)

40 kW

Putere fuel cell (kW)

95 kW

Densitate de putere (kW/l)

3.1

Performanta

Viteza maxima

179 km/h

Consum H2O (l/100 km)

3.9

Emisii CO2 in regim mixt (g/km)

0 g/km

Autonomie

estimat 800 km (in teste NEDC in prezent)

Aerodinamica

Coeficient aerodinamic

0.329

     

Dimensiuni exterioare (mm)

Lungime

4,670

Latime

1,860

Inaltime

1,630

Ampatament

2,790

Garda la sol

140

Consola fata

960

Consola spate

920

Dimensiuni interioare (mm)

 

Primul rand

Al doilea rand

Spatiu la cap

1,001

965

Spatiu la picioare

1,047

936

Capacitati (litri)

Rezervor

52.2

Portbagaj (l VDA)

461

Oferte speciale

Reducere la filtre pentru Citroen

Discountul de 20% este valabil până pe 19 aprilie 2019

Ford Focus, de la 14.950 euro cu TVA

Oferta include prima de casare, pachetul Trend Edition și garanție extinsă 

1-8 Martie, „Săptămâna SUV-urilor Opel”

Constructorul german a pregătit oferte speciale pentru prima săptămână din luna martie

Kia Ceed cu 0% dobânda anuală

Oferta este valabilă pentru achiziționarea de către persoane juridice

Jeep Renegade Trailhawk

Discunt extrem: 9700 euro, fără TVA!