Noul Mercedes-Benz GLA, de la 29.339 euro

Modele noi Reporter Stiri

Gama crossover-ului Mercedes include acum versiunea pe benzină GLA 220 4MATIC, care dezvoltă 184cai-putere, însă clienţii au de ales între numeroase variante, de la GLA 180 (29.339 euro) la GLA 45 AMG, versiunea de top devenită şi mai agresivă, cu 381 cai-putere şi un demaraj de la zero la o sută de kilometri pe ora realizabil în 4,4 secunde. Aceasta din urmă este disponibilă şi în noua echipare Yellow Night.
Noul GLA oferă trei variante de suspensii. Cea standard este orientată către confort şi se poate opta pentru cea cu garda la sol redusă (opţional în pachetele AMG sau Dynamic Handling) sau pentru suspensia „off-road”. Interiorul a evoluat atât în ceea ce priveşte materialele cât şi şi combinaţiile de culori şi finisajele.
Este disponibilă camera video cu vedere la 360 de grade iar dotarea standard pentru siguranţă include sistemele Active Brake Assist şi Attention Assist. Şoferul este avertizat de către Active Brake Assist în cazul în care nu există suficientă distanţă faţă de vehiculul din faţă şi, dacă este necesar, dispozitivul frânează. Dacă sistemul detectează şoferul reacţionează cu întârziere, acesta va frâna automat pentru a preveni o coliziune sau a reduce consecinţele unui eventual impact. Noul GLA include, de asemenea în dotarea standard, sistemul “ATTENTION ASSIST”, acesta putând depista semne de ameţeală sau oboseală ale şoferului, şi recomandându-i o pauză.

Datele tehnice ale versiunii de top sunt impresionante:

 

Mercedes-AMG GLA 45 4MATIC

Motor

Motor de 2.0 litri cu patru cilindri în linie, injecție directă, supraalimentat

Cilindree

1.991 cc

Putere maximă

381 CP (280 kW) la 6.000 rpm

Cuplu maxim

475 Nm între 2.250-5.000 rpm

Tracțiune

Tracțiune integrală variabilă AMG 4MATIC, cu distribuție variabilă a cuplului.

Transmisie

AMG SPEEDSHIFT DCT 7

Consum combinat

urban/extra-urban/mixt

9,6/6,1/7,4 l/100 km

9.6/6.1/7.4 l/100 km

Emisii CO2

172 g/km

Clasa de eficiență

D

Masă

1.510 kg / 1.585 kg

Accelerație 0–100 km/h

4,4 s

Viteză maximă

250 km/h (limitată electronic)

Oferte speciale

Reducere la filtre pentru Citroen

Discountul de 20% este valabil până pe 19 aprilie 2019

Ford Focus, de la 14.950 euro cu TVA

Oferta include prima de casare, pachetul Trend Edition și garanție extinsă 

1-8 Martie, „Săptămâna SUV-urilor Opel”

Constructorul german a pregătit oferte speciale pentru prima săptămână din luna martie

Kia Ceed cu 0% dobânda anuală

Oferta este valabilă pentru achiziționarea de către persoane juridice

Jeep Renegade Trailhawk

Discunt extrem: 9700 euro, fără TVA!