Restilizare pentru Ford Mustang

Reporter Stiri Modele noi

Legendarul model american care la ultima generaţie lansată în 2014 a întâlnit succesul comercial şi în Europa, a fost prezentat într-o nouă versiune, uşor restilizată. Partea frontală a devenit mai incisivă, cu linii drepte în locul curbelor din bara de protecţie. S-au calmat în schimb nervurile de pe capotă, mai joasă cu 20 milimetri, iar masca şi prizele de aer beneficiază, de asemenea, de o actualizare.

Noile faruri cu LED, în contextul trăsăturilor generale mai hotărâte ale părţii frontale, ne sugerează că Mustang s-a obişnuit cu atmosfera şi în afara SUA şi că ar vrea să îşi întărească dominaţia, dincolo de rezultatele la vânzări. S-au redesenat toate jantele şi eleronul spate iar paleta de culori s-a extins cu trei culori noi. Suspensiile posterioare au o nouă setare şi sunt disponibile amortizoarele MagneRide, adaptabile la condiţiile de drum. Pasionaţii care nu şi-au luat încă Mustang vor primi un „boost” consistent, dacă ne daţi voie să folosim expresii asortate.

Bordul este acum digital, cu un ecran de 12″, personalizabil. Mai multe funcţii ale maşinii se pot controla prin smartphone, în timp ce dotările s-au extins cu Pre-Collision Assist Pedestrian detection, Distance alert, Lane-departure warning, Lane-keeping assist şi Driver Alert System. Amatorii de cutie automată se pot bucura acum de o nouă transmisie cu zece trepte, comenzi la volan şi multiple setări, pentru care se poate opta la ambele motorizări, 2,3 litri Ecoboost şi V8 5,0 litri. Inginerii au umblat puţin şi la motorul V8, cu un nou sistem de injecţie, având ca rezultat creşterea disponibilităţii cuplului la turaţii joase, mai multă putere la turatiile înalte şi reducerea consumului de carburant. Yeah, right, who cares… Pardon?!
Cutia manuală în şase trepte a fost optimizată. Interiorul a evoluat de asemenea la capitolul finisaje, clienţii noului model vor găsi materiale, inserţii şi cusături inedite. De-abia aşteptăm să îl vedem pe şosele, în cât mai multe exemplare. Şi neapărat să angajăm la MotorDeal.ro pe cineva capabil să facă ştiri scurte şi obiective, că pasiunea nu dă bine în ştiri. Scuze, am făcut tot posibilul. Doamnelor si domnilor, Ford Mustang!

Oferte speciale

Reducere la filtre pentru Citroen

Discountul de 20% este valabil până pe 19 aprilie 2019

Ford Focus, de la 14.950 euro cu TVA

Oferta include prima de casare, pachetul Trend Edition și garanție extinsă 

1-8 Martie, „Săptămâna SUV-urilor Opel”

Constructorul german a pregătit oferte speciale pentru prima săptămână din luna martie

Kia Ceed cu 0% dobânda anuală

Oferta este valabilă pentru achiziționarea de către persoane juridice

Jeep Renegade Trailhawk

Discunt extrem: 9700 euro, fără TVA!