Lewis de Monaco
26 mai 2019Hamilton a adus echipei Mercedes a șasea victorie consecutivă din 2019
Importatorul Auto Italia oferă Alfa Romeo Giulia cu reduceri de preț de până la 12.100 euro plus TVA, de exemplu, valabilă pentru versiunea 2,2 TD 180 CP AT8 Super, în limita stocului disponibil, la cele 35 de centre din rețeaua de distribuitori autorizați. Garanția este de 5 ani în limita a 100.000 km.
Motorizările pe benzină, cu cilindree de 2,0 şi 2,9 dezvoltă între 200 şi 510 cai-putere, în timp ce dieselul de 2,2 litri dezvoltă 190 sau 210 cai-putere, în funcţie de versiune. Variantele de echipare sunt Giulia, Super, Veloce şi Quadrifolio. Tracţiunea integrală nu lipseşte din gamă, fiind prezentă în combinaţie cu motorizările 2,2 diesel de 190/ 210 cai-putere şi 2,0 benzină de 280 cai-putere, cu transmisie automată.
Noua Giulia oferă soluții tehnice unice. Cele mai sofisticate componente includ funcția Integrated Brake System (IBS) cu rol în reducerea considerabilă a distanței de frânare – de la 100 km/h la 0 în 38,5 m pentru Gulia și 32 m pentru Quadrifoglio – și sistemul de suspensie activă pentru confort exceptional. Exclusiv pentru versiunea Quadrifoglio, tehnologia Torque Vectoring gestionează extrem de eficient distribuția cuplului între cele două roți ale punții spate, în timp ce sistemul Alfa Active Aero Splitter amplifică forța de apăsare la viteze superioare.
Pentru a păstra cu exactitate tradiția Alfa Romeo, sistemele electronice nu trebuie să adopte un caracter invaziv, ci doar să asiste șoferul în timpul unei experiențe încântătoare de condus, posibilă datorită șasiului și suspensiilor perfect calibrate. Noua Giulia nu se abate de la tradiție: folosește o platformă unică și inovativă, dar nu ignoră sistemele moderne de siguranță, oferite în standard sau ca dotare opțională, în funcție de nivelul de echipare ales.
Tehnologia Torque Vectoring folosește un dublu ambreiaj integrat în diferențialul spate și face astfel posibilă gestionarea cuplului care ajunge la fiecare roată în parte. Astfel, transferul de putere pe asfalt este îmbunătățit, în special în condiții de aderență scăzută. Deci, experiența de condus se menține la fel de sigură și distractivă, fără să fie nevoie de intervenția invazivă a sistemului de control al stabilității.
Noua Giulia oferă în premieră mondială sistemul electromecanic inovator IBS care combină controlul stabilității cu tradiționala servofrână. Prin integrarea cu succes a componentelor electronice și mecanice care se alătură unei optimizări în ceea ce privește distribuția masei, răspunsul excelent la comenzi și lipsa vibrațiilor în pedale, sistemul garantează o reacție instantanee la frânare pentru o distanță record: de la 100 km/h la 0 în 38,5 secunde pentru Giulia și 32 m pentru versiunea Quadrifoglio.
Sistemul Forward Collision Warning (FCW), oferit ca standard pe toate versiunile Giulia, folosește un senzor radar și o cameră integrată în parbriz pentru detectarea obstacolelor sau a altor vehicule aflate pe traiectoria mașinii, atenționând șoferul în cazul unei coliziuni iminente. Dacă șoferul nu reacționează la timp, sistemul Autonomous Emergency Brake (AEB) frânează automat pentru a evita impactul sau pentru a atenua pagubele. Mai mult, grație funcției de recunoaștere a pietonilor, informația oferită de radar și camera video este interpretată în așa fel încât sistemul AEB este capabil să oprească autonom mașina de la viteze de până la 65 km/h.
Pe lângă excelentul coeficient aerodinamic Cx (0.32), un echilibru perfect al forțelor la extremități și al comportamenului forței de apăsare, versiunea Quadrifoglio oferă un splitter din fibră de carbon amplasat în partea din față cu rol în gestionarea forței de apăsare cu un plus de încărcare aerodinamică, pentru perfornanțe crescute și aderență sporită la viteze superioare.
Noua Giulia dispune de noul sistem Alfa DNA, care modifică comportamentul dinamic al mașinii în funcție de preferințele șoferului: Dynamic, Natural, Advanced Efficiency (prezent pentru prima dată pe un model Alfa Romeo) și Race (doar pentru versiunea Quadrifoglio).
Dezvoltat în parteneriat cu Magneti Marelli, sistemul Alfa Chassis Domain Control (CDC) acționează din postura de “creier” al mașinii și coordonează toate sistemele electronice de la bord. Sistemul gestionează acțiunile unui număr variat de funcții – Alfa DNA Pro, Alfa Torque Vectoring, Alfa Active Aero Splitter, sistemul de suspensie activă și ESC – dar în același timp desemnează sarcini pentru optimizarea performanței și a plăcerii de codus. Cu alte cuvinte, sistmeul CDC adaptează modul de rulare în timp real, reușind astfel să modifice maparea sistemului dinamic Alfa DNA Pro în funcție de datele detectate de senzori privind accelerația și rotația motorului. Situațiile critice sunt prevenite și rezolvate prin informarea în prealabil a unităților de control relevante: șasiu, tren de rulare, suspensie, frâne, direcție, servodirecție și diferențial.
Aderența pe șosea este garantată de noua suspensie Alfa™ Link, construită integral din aluminiu, care asigură un excelent comportament dinamic și manevrabilitate unică în segment. Pe față, noul sistem cu două brațe de control, dintre care unul dublu, permite obținerea unei axe de direcție semi-virtuală și menține roțile perfect perpendicular pe suprafața drumului, chiar și în cele mai exigente viraje. Pe spate, construcția Multilink cu 4 conexiuni și o jumătate de braț, reprezintă combinația ideală între aderența laterală în viraje și nivelul de confort, chiar și pe porțiuni cu drum accidentat. Mai mult, grație designului compact, pasagerilor din spate le este garantat maximum de spațiu.
Vârful de gama, Quadrifolio, cu motor V6 biturbo de 2,9 litri, dezvoltă 510 cai-putere, transmisia fiind manuală în şase trepte sau automată cu opt rapoarte.
Versiunea de top vine cu un pachet tehnic care duce la maxim performanțele dinamice ale mașinii: spoilerul activ față Alfa Active Aero Splitter, sistemul de frânare dedicat, selectorul Alfa DNA Pro cu modul Race care comunică în timp real cu sistemul Alfa Chassis Domain Control (CDC) și tehnologia Alfa Torque Vectoring.
Quadrifolio are o masă proprie de 1,524 kg și un raport greutate-putere de 2,99 kg/CP. Aceste cifre extraordinare au fost atinse prin extinderea folosirii fibrei de carbon pentru plafon, capotă, spoilerul față și spate, precum și pentru pragurile laterale. Masa versiunii Quadrifoglio poate fi redusă adițional cu ajutorul celor două componente opționale: frânele carbon-ceramice și scaunele Sparco dezvoltate pe un cadru structural din fibră de carbon.
Giulia Quadrifolio a stabilit şi recordul circuitului german Nurburgring Nordschleife, cu un timp de 7 minute şi 32 de secunde, fiind cel mai rapid sedan testat în « iadul verde ».
Modelul italian a fost întâmpinat cu entuziasm, nu doar de fanii Alfa Romeo şi de pasionaţii maşinilor sportive ci şi de presa internaţională, care i-a acordat numeroase premii : EuroCarBody 2016 în Germania, AutoEuropa 2017 în Italia, Volanul de Aur în Germania, DesignBrand 2016 în Germania, Maşina Anului 2016 BBC TopGear.
Giulia a obţinut 5 stele la testele de siguranţă EuroNCAP cu scorul de 98%, cel mai mare din istoria testelor NCAP, la această categorie.
1993 |
AutoItalia Group isi incepe activitatea in Romania ca importator al marcilor Fiat si Fiat Vehicule Comerciale. Incepe extinderea retelei nationale de concesionari, ajunsa in prezent la 34 de reprezentante, la care se aduga si concesiunea de la Chisinau. |
1994 |
AutoItalia Group, devine unul dintre cei patru membrii fondatori ai APIA (Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România) şi un membru activ al acesteia până în prezent. |
1998 |
Incepe comercializarea marcii Alfa Romeo, ca parte a portofoliului companiei. AutoItalia Group este prima companie de profil ce introduce Sistemul de Leasing Operational (AutoItalia Easy Leasing). |
2002 |
Se semneaza acordul cu marca de lux Maserati, parte a grupului Fiat. Romania devenea in acel moment cea de 44 tara in care Maserati era reprezentata. Astazi, numarul lor a ajuns la 59. |
2005 |
Este inaugurat primul showroom AutoItalia Group in Bucuresti, pe Bd. Iuliu Maniu, sub conceptul de mall auto, o premiera in peisajul auto al momentului. In luna iulie se adauga in portofoliu marca Lancia. |
2006 |
In luna aprilie, se adauga in lista marcilor importate si vehiculele neconventionale Segway. In luna iulie, AutoItalia Group inregistreaza un record absolut de vanzari, depasind pragul de 1000 de unitati. |
2007 |
AutoItalia Group primeste vizita oficiala a lui Franco Miniero, Presedintele diviziei de vehicule comerciale Fiat Professional. AutoItalia Group primeste din partea Fiat Professional premiul „Sales Best Perfomer in 2007”, devenind astfel cel mai de succes dealer de vehicule comerciale din intreaga retea internationala a Fiat. |
2008 |
Lorenzo Sistino, CEO Fiat Automobile si Fiat Professional viziteaza pentru prima oara AutoItalia Group. |
2009 |
AutoItalia Group include in portofoliul sau marca premium Infiniti. Octombrie – Se lansează oficial Autoitalia Showroom Colentina. |
2010 |
Aprilie -Se lansează marca Abarth în România Septembrie – Are loc lansarea oficială a show-room-urilor : Alfa Romeo, Abarth şi Maserati, în cadrul centrului de business City Gate Tower North, Piaţa Presei Libere, Bucureşti. |
2011 |
Aprilie – Levi Group devine oficial unicul acţionar al AutoItalia Group şi controlează activitatea din România prin compania Mediterranean Car Agency. Iulie – Marca Jeep este inclusă în portofoliul AutoItalia Group. |