Lewis de Monaco
26 mai 2019Hamilton a adus echipei Mercedes a șasea victorie consecutivă din 2019
Alfa Romeo a făcut publice detaliile versiunii de debut, First Edition, a SUV-ului Stelvio, prezentat la Salonul Auto de la Los Angeles în varianta Quadrifolio. Echiparea de lansare nu va fi însă Quadrifolio, cea care deţine deja recordul circuitului Nurburgring Nordschleife, ci una mai „civilizată”: motor pe benzină 2,0 turbo, 280 cai-putere, transmisie automată cu 8 trepte şi, desigur, tracţiune integrală Q4. Poate fi deja comandată, în Italia.
Stelvio First Edition atinge suta de kilometri pe ora în 5,7 secunde şi viteza maximă de 230 km/h. Cuplul maxim de 400 Nm este disponibil la 2.250 rpm. În condiţii normale de rulare, puterea este transmisă în proporţie de 100% punţii spate, însă sistemul de tracţiune integrală Q4 redistribuie până la 50% roţilor din faţă, în funcţie de aderenţă. Lung de 4,69 metri, lat de 1,90 metri, înalt de 1,65 metri şi având masa de 1660 kg, Stelvio consumă în medie 7 litri la sută de kilometri. Ampatamentul măsoară 2,82 metri iar portbagajul are capacitatea de 525 litri.
Numele nu a fost ales la întâmplare: pasul Stelvio, cel mai înalt din Italia, este parcurs de drumul cu acelaşi nume, cu peste 75 de viraje în 20 de kilometri. Alfa Romeo promite un SUV pur-sânge, care „va schimba regulile segmentului” prin combinaţia dintre sportivitate, manevrabilitate, spaţiu şi stil.
Printre dotările First Edition se numără farurile bi-xenon, jantele de 20″, etrierii coloraţi, interiorul îmbrăcat în piele „Pieno fiore” cu scaune reglabile electric şi încălzite, sistem de navigaţie cu display de 8,8″, Integrated Braking System, Forward Collision Warning, Autonomous Emergency Brake, Lane departure Warning, camera de marşarier, hayon electric.
Alfa Romeo este la primul SUV însă nu la primul crossover, modelul 156 Sportwagon fiind oferit şi în versiunea Crosswagon Q4. Versiuni sportive cu tracţiune integrală au mai avut modelele Alfa Spider, Brera, 159, 155, 164, 33.